Angel Di Maria a marcat joi unicul gol în meciul cu Freiburg (1-0), în partida din optimile Europa League.
Golul lui Di Maria (35 de ani) este al patrulea al său din actuala campanie a Europa League.
Argentinianul a semnat cu Juventus în iulie 2022. De atunci, el a marcat opt goluri şi a dat trei pase decisive.
Angel di Maria își prelungește contractul cu Juventus
Contractul a fost semnat pe un an, dar există discuții privind prelungirea acestuia.
„Sunt fericit că am ajutat echipa, am făcut o treabă bună şi trebuie să continuăm pe linia asta. Important era să câştigăm şi am reuşit. Vom încerca să câştigăm Cupa Italiei şi Europa League. Sunt discuţii. Sunt fericit aici şi simt afecţiunea publicului după un start dificil”, a declarat fotbalistul.
Massimiliano Allegri, antrenorul celor de la Juventus, l-a lăudat după meciul cu Freiburg.
„A marcat un gol minunat, dar peste toate a reuşit o evoluţie grozavă. Am făcut un meci foarte bun, cu mare intensitate şi bun din punct de vedere tehnic. Singurul lucru pe care l-am ratat de prea multe ori a fost ultima pasă.
Am fi putut face alegeri mai bune şi asta ar fi făcut diferenţa. La Freiburg nu va fi uşor, dar lucrul care mă face să gândesc pozitiv este că ei ne vor da mai mute spaţii şi noi va trebui să le exploatăm”, a afirmat Massimiliano Allegri.