Serena Williams a fost eliminată în primul tur al turneului de la Cincinnati. Americanca a fost zdrobită de Emma Răducanu și a devenit ținta glumelor pe internet.
Foarte mulți internauți au întrebat-o de ce se mai înscrie la turnee dacă nu face față. Unele comentarii au fost chiar jignitoare făcând referire la greutatea jucătoarei de tenis.
Andreea Prisăcariu a reacționat și ea, numind-o pe Serena „Queen S”. Postarea româncei a fost preluată rapid de presa din SUA.
„Am citit unele lucruri foarte, foarte insultătoare despre Queen S și trebuie să recunosc că sunt complet dezgustată.
Unii oameni încă au probeme încercând să înțeleagă că această femeie este definiția tenisului. Jignind-o, luându-se de corpul ei și toate astfel de lucruri.
Serena Williams este Legenda. Hai să ne oprim puțin și să nu uităm că ea este o super campioană. Cea mai bună din lume”, a scris Andreea Prisăcariu pe rețelele sociale.
Serena Williams și-a anunțat retragerea
Jucătoarea de tenis care a câștigat în carieră 23 de titluri de Grand Slam a anunțat că se va retrage după US Open. Serena va împlini în septembrie 41 de ani și a dezvăluit că vrea să devină din nou mamă.
„Nu vreau să rămân însărcinată din nou fiind jucătoare activă de tenis. Olympia înainte de culcare, se roagă lui Iehova ca să-i aducă o soră mai mică. Credeți-mă, nu am vrut niciodată să aleg între tenis și familie. Nu cred că e corect. Dacă eram bărbat, nu aș fi scris asta, pentru că aș fi continuat să joc și să câștig, în timp ce soția mea ar fi depus efortul fizic de a ne lărgi familia”, a spus fostul lider mondial.