Andrea Compagno are China la picioare! Fostul atacant de la FCSB face senzaţie la noua echipă. A fost, din nou, decisiv

Andrea Compagno are China la picioare! Fostul atacant de la FCSB face senzaţie la noua echipă, unde înscrie gol după gol. Italianul a fost, din nou, decisiv în ultima partidă disputată de Tianjin.

După jumătate de an petrecută în China, Andrea Compagno este de neoprit în atacul celor de la Tianjin Jinmen Tiger. Atacantul s-a transferat la începutul anului de la FCSB, în schimbul sumei de 120.000 de euro.

Andrea Compagno are China la picioare!

Plecat de la FCSB în urmă cu jumătate de an, Compagno face spectacol în China. Italianul are un parcurs impecabil la Tianjin, echipă pentru care a devenit erou. Atacantul a fost integralist în meciul de pe teren propriu cu Wuhan Three Towns, fosta echipă a lui Nicolae Stanciu, în etapa a 23-a din China. A marcat golul victoriei pentru echipa sa, în minutul 90+5, din lovitură de la 11 metri.

În urma acestui rezultat, Tianjin Jinmen Tiger se află pe locul șase în clasament, cu 33 de puncte. Compagno se află pe locul patru în clasamentul golgheterilor din China, cu 17 reușite.

Compagno a spus adevărul!

Fostul vârf al celor de la FCSB, a recunoscut că era afectat când ”patronul îl distrugea la TV” și se bucură că a ales să semneze cu Tianjin.

Compagno nu a vrut să-i pronunțe numele lui MM Stoica, pe care îl consideră unul dintre puținii oameni care ”nu vorbesc frumos despre el”.

”Dacă nu-mi merge bine pe teren sau dacă patronul mă distrugea pe la TV, eu eram afectat ca persoană. Poate că e un defect în viața mea. Dar cumva asta m-a și împins să devin mereu mai bun. Dacă nu puneam suflet, iar după antrenamente mă gândeam la altele, poate nu ajungeam din Liga 4 sau din San Marino în grupele Conference League.

Vorbesc mulți frumos despre mine, mai puțin patronul și încă o persoană (n.r.- MM Stoica). Pentru ceilalți, colegi, fani, jurnaliști, da, cred că e valabil. M-am simțit bine în România, a intrat ceva în sufletul meu, mereu când aud de România tresar. Deși am suferit în ultima perioadă acolo.

(n.r- dacă e bucuros că a luat decizia de a pleca în China) Sigur! Cea mai bună variantă! Mai ales ținând cont de ce situație aveam eu la FCSB în ultimele luni… Din toate punctele de vedere a fost o decizie bună, uman și sportiv”, a spus Compagno, potrivit golazo.ro.

”A fost ciudat. Pentru relația pe care am avut-o. Când am devenit tată am primit mesaje de la toți, dar de la el (n.r. MM Stoica) nu.

Mi-a părut puțin ciudat. Nu știu cine e acest personaj. Cel cu care am avut relația timp de doi ani sau cel care nu a așteptat nicio zi după ce am plecat pentru a face acea declarație contra mea?!”, a mai declarat de curând Compagno despre MM Stoica.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed