Anca Todoni surprinde pe toată lumea! Cine o inspiră pe noua senzaţie a tenisului românesc. Nu este Simona Halep

Românca Anca Todoni, surprinde pe toată lumea cu evoluția sa impecabilă! Noua senzaţie a tenisului românesc a spus cine o inspiră. Nu este vorba despre fostul lider mondial WTA, Simona Halep.

După Simona Halep, în tenisul de top își fac apariția și alte românce care fac senzație pe teren. Cel mai nou nume este Anca Todoni, sportiva care a reușit să se califice în turul doi la Wimbledon.

Anca Todoni o prinde din urmă pe Simona Halep!

Românca de 19 ani, Anca Todoni, locul 142 WTA, a învins-o în primul tur la Wimbledon pe Olga Danilovic cu scorul de 7-5, 6-1. După meci, sportiva a oferit un interviu pentru Eurosport, în care a făcut publice mai multe lucruri. A vorbit atât despre partida câștigată dar și despre obiectivele sale din viitor. Nu a uitat să menționeze sportivele pe care le admiră.

Todoni a fost învinsă la Roland Garros de Danilovic, în calificări. Acum, diferența a fost făcută de suprafața de joc, ea simțindu-se mai bine decât adversara ei pe iarbă.

„Diferența a fost făcută de suprafața de joc, cred eu, m-am simțit mai confortabil decât ea pe iarbă. Am intrat pe teren cu o atitudine bună, plăcută, mă bucur să fiu aici și am trecut peste înfrângerea de la Roland Garros în fața ei și am zis că de data asta pot să o bat”, a declarat Anca Todoni, conform eurosport.ro.

Planurile de viitor ale tenismenei!

Anca a spus că le admiră pe Elena Rybakina și pe Sorana Cîrstea, sportive cu care consideră că are o oarecare asemănare. „Sunt destul de tânără, dar îmi iau inspirația foarte mult de la Elena Rybakina, mă asemăn foarte mult cu ea atât fizic, cât și la joc, mental, absolut tot.

Din România îmi place foarte mult de Sorana Cîrstea, cumva suntem aproximativ de aceeași talie și mereu mi-a plăcut jocul acela agresiv pe care ea îl are și îl stăpânește excelent. Este o sursă incredibilă de inspirație”, a adăugat Todoni.

Românca a fost întrebată și despre succesul Simonei Halep din 2019 de la Wimbledon. Aceasta a recunoscut că visează să-i calce pe urme fostului lider mondial și că abia așteaptă să obțină rezultate similare.

„Bineînțeles, e unul dintre cele mai frumoase turnee din ce am auzit. Chiar, pentru mine, e cumva cel mai wow și cea mai mare realizare a mea.
Chiar visez la asta, să-i calc pe urme Simonei Halep. Este incredibil ce a realizat și abia aștept să mă văd și pe mine acolo”, a conchis Anca Todoni.

Pentru românca de 19 ani urmează duelul cu favorita nr. 2, Coco Gauff.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed