Anca Todoni face senzație. A devenit campioană la Santa Cruz. Salt important făcut de româncă în clasamentul WTA

Anca Todoni face senzație. Românca a câștigat turneul WTA 125 de la Santa Cruz (Bolivia), dotat cu premii totale de 115.000 de dolari.

Românca nu a pierdut niciun set la Santa Cruz. Pentru Todoni este al doilea titlu WTA 125 din carieră, după cel obţinut în iunie, la Bari.

Anca Todoni face senzație. Este campioană la Santa Cruz

 Anca Todoni a câştigat turneul din Bolivia. A învins-o în finală pe columbianca Emiliana Arango, cu 7-6 (7/5), 6-0. Todoni (20 ani, 138 WTA), a şasea favorită, s-a impus după o oră şi 34 de minute, deşi a fost condusă în primul set cu 2-0 şi 3-1.

Todoni a fost răsplătită pentru trofeu cu 15.000 de dolari şi 125 de puncte WTA, cu care a făcut un salt de 21 de locuri în ierarhia mondială, până pe 117.

„Știu că nu am fost favorita voastră, dar ați creat o atmosferă fantastică. Le mulțumesc celor din echipa mea și familiei, au fost lângă mine de la început, așa că nu există cuvinte să îmi exprim recunoașterea față de ei” , a spus românca după meci.

Emiliana Arango (23 ani, 234 WTA) a fost recompensată cu un cec de 8.500 de dolari şi 81 de puncte WTA.

Anca Todoni nu a pierdut niciun set la Santa Cruz. A reușit chiar să câştige seturi la zero în fiecare tur al competiţiei începând cu optimile de finală.

Pentru româncă este al doilea titlu WTA 125 din carieră, după cel obţinut în iunie, la Bari.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed