Ana Bogdan a intrat frumos în meci. A arătat că nu e doar un sparring-partner pentru adversare mult mai sus clasate în WTA. Iar dubla câștigătoare de Grand Slam, Victoria Azarenka, poate confirma, de azi înainte.
Primul set s-a decis în tiebreak. Și Ana Bogdan și l-a adjudecat, dovedind că e mai inspirată.
Și cel de-al doilea set a fost sub semnul echilibrului, fiind nevoie din nou de prelungiri. Doar că, după ce ploaia a întrerupt partida, la scorul de 3-3, la aproximativ 90 de minute de joc, ceva s-a întâmplat. A fost un moment cheie, care a produs revirimentul Azarenkăi.
Ana a început să ezite, iar greșelile ei au fost penalizate de jucătoarea din Bielorusia care s-a instalat la conducerea jocului. Azarenka a câștigat astfel lejer tiebreak-ul actului secund.
Ana Bogdan a început cum nu se mai poate mai prost setul decisiv. A pierdut primul game, apoi a pierdut și setul, și meciul. A fost 7-6 (7), 6-7 (1), 2-6, după trei ore de joc în primul tur de la Roland Garros.
Victoria Azarenka va da piept în manşa a doua cu germana Andrea Petkovic, locul 65 WTA, care a eliminat-o, cu 6-4, 6-2, pe franţuzoaica Oceanie Dodin, locul 84 WTA.