Simona Halep o va întâlni în sferturile de finală ale turneului de la Wimbledon pe Amanda Anisimova, jucătoare pe care a spulberat-o la Bad Homburg, scor 6-2, 6-1.
Americanca este însă convinsă că de această dată poate face un meci mult mai bun și o poate învinge pe Halep. Aceasta a declarat că la turneul de la Bad Homburg nu a putut să-i ofere cea mai bună replică fiind accidentată.
„Am jucat cu Halep acum ceva mai mult de o săptămână, e foarte greu să joci împotriva ei pe iarbă. A jucat foarte bine în acea partidă, dar acel duel a fost foarte greu pentru mine și pentru că am simțit un disconfort la încheietură.
Ca atare, nu am fost capabilă să îi ofer cea mai bună replică. Știu că mă așteaptă un nou meci foarte greu, dar abia aștept să o întâlnesc iar. Sunt sigură că amândouă vom da o luptă pe cinste pentru calificarea în semifinale”, a spus Amanda Anisimova, potrivit wtatennis.com.
„Când am venit aici, nu am crezut că va fi posibil să ajung așa departe. E un vis devenit realitate. Abia când jocul nu îți mai merge și ești eliminată mereu în primele tururi înțelegi ce ai realizat. E greu să îți mai găsești motivația în astfel de momente, dar am continuat să muncesc. Din acest motiv sunt atât de fericită să ajung acum în sferturi la Wimbledon”, a mai spus jucătoarea din SUA.
Cele două sportive s-au întâlnit de trei ori în circuitul WTA.
2019: Halep – Anisimova 2-6, 4-6
2020: Halep – Anisimova 6-0, 6-1
2022: Halep – Anisimova 6-2, 6-1
Amanda Anisimova a jucat până acum trei finale WTA (două câștigate și una pierdută), dar nici una jucată pe iarbă.