Cu Mondialul bătând la ușă, nici că putea să pice mai prost un amical de așa factură. V-ați fi putut imagina că România care arată așa și e condusă încă din prima repriză, acasă, cu Slovenia, cu 2-O, – goluri marcate de Sesko și Sporar – are față de turneu final?
Nu. E clar, pe Edi Iordănescu nu-l prea ajută iconițele lui Tata Puiu. Semn că ar mai trebui să treacă pe la biserică, având în vedere că Moruțan a luat la țintă bara.
Dar dincolo de soare, râu sau ram, cam cu ce am rămas din acest amical, în afară de golul fabulos al lui Drăguș? Și de o a doua repriză cât de cât mai animată? Nici măcar cu dorința de a-l contesta pe selecționerul confirmat și paraconfirmat de șefi, nici măcar cu intenția de a le cere socoteală. De ce?
A avut Adrian Ilie o vorbă. ”Cerem prea mult, așteptările sunt prea mari față de ceea ce poate fotbalistul român la această oră! Mai e nevoie de o generație ca să începem să contăm!”, spunea ”Cobra” în urmă cu câteva luni.
Practic, cu alte cuvinte, ăsta e materialul clientului, cu el se lucrează. Și, cel mai important, să se lucreze. Fiindcă nimănui nu-i convine să se obișnuiască deja cu înfrângerea. Anestezia nu va salva România. În niciun caz, echipa națională de fotbal a României, nu-i așa?
România (4-3-3): H. Moldovan – Cr. Manea, Burcă, Nedelcearu, Vătăjelu – R. Marin, M. Marin, Cicâldău – Cordea, Pușcaș, Drăguș
Rezerve: Târnovanu, M. Popa – Opruț, Băluță, Ștefănescu, Petrila, Pantea, Ad. Rus, Paraschiv, Olaru, Moruțan, Drăgușin, Sefer, Păun, Boloca
Selecționer: Edi Iordănescu (44 de ani)
Slovenia (4-4-2): Oblak – Stojanovic, Blazic, Bijol, Balkovec – Lovric, Cerin, Kurtic, Verbic – Sesko, Sporar
Rezerve: Vidovsek, Vekic – Karnicnik, Stankovic, Elsnik, Zajc, Horvat, Mevlja, Vombergar, Zahovic, Brekalo, Sikosek
Selecționer: Matjaz Kek (61 de ani)