Două românce vor evolua luni, 23 mai, pe tabloul principal de simplu de la Roland Garros, în primul tur. Este vorba de Ana Bogdan (29 de ani, 93 WTA) și Irina-Cameliu Begu (31 de ani, 63 WTA).
Prima care va intra în scenă este Ana Bogdan, care o va înfrunta pe fostul număr 1 mondial, bielorusa Viktoria Azarenka (32 de ani, 15 WTA), în jurul orei 12:oo. Este prima confruntare între cele două sportive, în circuitul WTA.
Apoi, de la 17:30, Irina-Camelia Begu o va întâlni pe italianca Jasmine Paolini (26 de ani, 55 WTA), o specialistă a jocului pe zgură. Cele două sportive s-au întâlnit de trei ori în competițiile WTA, scorul fiind 2-1 în favoarea româncei.
Cu toate acestea, scorul este egal, 1-1, în duelurile disputate pe zgură. Ambele partide au avut loc în anul 2019, anunță digisport.ro
Duminică, Gabriela Ruse (24 ani, 52 WTA) a fost învinsă fără drept de apel de belgianca Elise Mertens, cap de serie numărul 31, scor 3-6, 1-6.
De partea cealaltă, Sorana Cîrstea s-a calificat în turul al doilea, după ce a trecut de Tatjana Maria, scor 6-3, 6-3.