Aliat neașteptat pentru Gigi Becali în disputa cu CSA Steaua. Șeful sportului românesc a vorbit revenirea celor de la FCSB în Ghencea.
Elisabeta Lipă crede că echipa lui Becali ar trebui să poată juca pe arena celor de la CSA Steaua.
Aliat neașteptat pentru Gigi Becali în disputa cu CSA Steaua
Gigi Becali a anunțat că ar vrea să joace cu Dinamo pe arena din Ghencea. imediat a fost susținut de premierul Marcel Ciolacu, cel care a mai făcut demersuri în acest sens și în trecut.
Acum, a intervenit și șeful sportului românesc. Elisabeta Lipă a avut un mesaj clar pentru șefii militarilor.
”Cert este că toate bazele noi care s-au construit trebuie să fie deschise. Să fie libere către toți cei care doresc să organizeze meciuri, competiții. Altfel, doar din bugetul statului este greu să întreții un asemenea mastodont. Eu pot să mă implic în limita atribuțiilor mele. Vă spun ca om de sport. Mi se pare normal ca atunci când ai o bază nouă construită, că e stadion, că e sală, nu e bun propriu, ci e construit de statul român și acolo trebuie să se pregătească, contra cost, toți cei care desfășoară o activitate sportivă”, a declarat Elisabeta Lipă.
Becali a făcut mai multe solicitări pentru ca echipa sa să poată juca pe arena din Ghencea, dar de fiecare dată a fost refuzat.
FCSB – Dinamo, se joacă în etapa a doua a noului sezon, pe 22 iulie, de la ora 21:30.