Alexandru Pelici așteaptă un jucător de la FCSB: ‘E clar că ne dorim’

Antrenorul celor de la CS Mioveni este mulțumit cu punctul câștigat în meciul cu FCSB. Chiar dacă elevii lui Dică au avut posesia, argeșenii au avut și ei ocazii notabile.

”Am urmărit să spargem gheața. Domnul Dică, înaintea jocului, ne-a foarte analizat bine. Ne cunoaște bine. A fost la mai multe meciuri. Știa exact ce jucăm, doar că ei erau obligați să iasă, să vină sus, și am reușit să profităm de spațiile din spatele lor. Când am recuperat mingea după prima lor linie de pressing și am putut să verticalizăm, am avut situații bune”, a spus Alexandru Pelici. 

Pelici anunță că mai are nevoie de jucători și încă îl așteaptă pe Mihai Lixandru de la FCSB.

„Lixandru este în continuare. Orice jucător bun reprezintă un obiectiv pentru noi. Noi îl luăm cu drag. Nu eu am făcut negocierile transferul lui Rusu. Doar ce știu de la cei din administrație. E clar că ne dorim. E important să-și dorească și el să vină. Nu știu dacă vrea, în acest moment.

Nu știu ce își dorește. Dacă își dorește, noi îl așteptăm cu brațele deschise. Mai ales că este jucător U21.

Avem nevoie pe faza de atac de un jucător. Când ajungem în momentele acelea favorabile, trebuie să marcăm gol”, a mai spus antrenorul.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed