Alexandru Cicâldău s-a dezlănţuit! Anunţ clar după egalul cu FC Botoşani: ‘Îi asigur că nu voi dezamăgi’ + Obiectivul noului jucător de la CSU Craiova

Alexandru Cicâldău a revenit pe teren după aproape patru luni, dar nu s-a putut bucura după CSU Craiova – FC Botoşani, scor 0-0. Oltenii nu au reușit să învingă ultima clasată și sunt la cinci puncte în spatele liderului U Cluj.

Alexandru Cicâldău nu mai jucase niciun meci de la începutul lunii iulie. Mijlocaşul a semnat de mai bine de o lună cu gruparea din Bănie, dar abia acum a fost apt de joc. Din păcate, în această seară, CSU Craiova nu a reușit să se impună în fața celor de la Botoșani.

Alexandru Cicâldău s-a dezlănțuit!

Cicâldău a revenit pe teren după aproximativ patru luni, dar nu s-a putut bucura de o victorie. CSU Craiova a terminat la egalitate, scor 0-0 cu FC Botoșani şi sunt la cinci puncte în spatele liderului U Cluj.

În 2021 a jucat ultima dată în tricoul oltenilor. Revenit pe teren în minutul 60, jucătorul a fost aplaudat la scenă deschisă.

„Mă bucur foarte mult că am reuşit să joc din nou, să intru în meci. Dar sunt puţin supărat pentru că nu am reuşit să câştigăm.

Cred că ne-a lipsit acel prim gol de care aveam nevoie, trebuie să analizăm foarte bine şi să fim mai atenţi în faţa porţii la meciurile următoare.

(Reporter: Fanii te-au aplaudat şi ţi-au scandat numele la intrarea pe teren…) Da, vreau să le mulţumesc foarte mult, mă bucur că mă susţin. M-au susţinut şi în perioada în care am fost plecat şi îi asigur că nu îi voi dezamăgi cu performanţele mele. Au fost suporterii la tribune şi îi aşteptăm şi pe cei de la peluză cât mai curând.

Îmi doresc să fiu sănătos pentru a-mi ajuta echipa cât mai mult posibil„, a declarat Alex Cicâldău.

CSU Craiova are un singur succes în ultimele şapte etape. Pentru gruparea din Bănie urmează confruntările cu Farul şi FCSB.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed