Alexandru Bourceanu dă cărțile pe față! Fostul mijlocaș a povestit cum l-a convins Gigi Becali să o aleagă pe FCSB. La ce echipă putea ajunge fostul fotbalist.
Alexandru Bourceanu a făcut dezvăluirea momentului. Acesta a vorbit despre perioada în care trebuia să își găsească o nouă echipă, după ce Politehnica Timișoara a fost retrogradată.
Alexandru Bourceanu putea ajunge la altă formație
Alexandru Bourceanu putea ajunge la altă formație. Fostul mijlocaș al celor de la FCSB a povestit ce l-a făcut să accepte oferta lui Gigi Becali.
„Eram la Timișoara. Timișoara a fost pe motiv de licențiere retrogradată, abia terminasem cu locul 2. Era ultimul an în care Marian Iancu a fost finanațatorul echipei. Și trebuia să merg la o altă echipă. Abia ce jucam din nou la echipa națională, aveam 26 de ani, am jucat trei meciuri: Bosnia, Brazilia și Paraguay. Am avut evoluții bune, echipa a jucat extraordinar, a câștigat 3-0 contra Bosniei, într-un moment foarte bun al lor.
După o perioadă în care nu mi-am găsit echipă, trebuia să merg la două echipe: ori la Vaslui, ori la Steaua. La un moment dat, m-a sunat Gigi Becali. Mi-a explicat ce vrea să facă și mi-a zis: ‘Alex, gata, diseară punem numărul 55 pe tricoul roș-albastru! Vii sau nu.?’ ‘Stai, bre, nea Gigi’. Știa numărul cu care joc la club, la echipa națională am jucat cu 15, avea altcineva 5. Faptul că știa numărul de pe tricou a fost o chestie care m-a făcut să mă gândesc: Da e interesat”, a spus Alexandru Bourceanu, la podcastul „Fiță cu Adiță”.
Fostul mijlocaș a cunoscut cele mai mari satisfacții alături de formația „roș-albastră”, club pentru care a jucat timp de 4 ani în 3 mandate diferite. Fostul internațional a strâns în tricoul celor de la FCSB 176 de meciuri în care a marcat 4 goluri și a oferit 30 de pase decisive.
Acesta are în palmares, din perioada petrecută la formația lui Gigi Becali, 3 titluri, o Cupă a României, două Cupe ale Ligii și o Supercupă.