Jucătoarea română de tenis Alexandra Cadanţu-Ignatik a fost învinsă de poloneza Maja Chwalinska cu 6-2, 5-7, 6-2, miercuri, în runda a doua a calificărilor pentru tabloul principal de simplu al turneului de Mare Şlem de la Wimbledon.
Ignatik (32 ani, 158 WTA) s-a înclinat după trei ore de joc, în care poloneza Chwalinska (20 ani, 172 WTA) a reuşit mai multe mingi direct câştigătoare (40-35) şi mai puţine erori neprovocate (38-46).
Alexandra Ignatik s-a ales cu un cec de 19.000 de lire sterline şi 20 de puncte WTA pentru participare.