Alertă totală înainte de FCSB-CFR Cluj. Jandarmeria a anunțat că a luat toate măsurile pentru a preveni posibilele incidentele. De asemenea, și echipa lui Gigi Becali a remis un comunicat.
FCSB-CFR Cluj se joacă în această seară, de la ora 21.30.
Alertă totală înainte de FCSB-CFR Cluj
FCSB o întâlnește pe CFR Cluj în etapa a 4-a din Superliga în această seară. Jandarmeria consideră meciul unul cu risc maxim și a anunțat ce măsuri au fost luate. Pe stadionul din Ghencea vor fi aproximativ 27.000 de spectatori, iar în ultimele zile s-a spus că fanii celor de la CSA Steaua și-ar fi luat și ei bilete.
Pentru a preveni orice fel de incidente, Jandarmeria a impus reguli stricte. Acum și FCSB a remis un comunicat.
„- accesul spectatorilor în stadion se va face începând cu ora 19:00
– toți spectatorii trebuie să aibă asupra lor un document de identitate și să se supună în mod voluntar controlului corporal, în conformitate cu prevederile Legii 4/2008
– toate autovehiculele vor fi controlate pentru materiale interzise
– mijloacele de transport în comun vor circula până după miezul nopții
– casele de bilete de la Stadionul Steaua vor fi deschise până la ora 17:00
Vă așteptăm alături de noi!”, a anunțat FCSB.
Anunțul făcut de Jandarmeria Română înainte de FCSB – CFR Cluj
”Pentru desfășurarea în condiții de ordine și siguranță publică a acestui eveniment sportiv, Jandarmeria Capitalei, alături de celelalte instituții cu atribuții în domeniu, va lua măsuri pentru deplasarea în condiţii de siguranţă a suporterilor la și de la stadion, precum şi pentru asigurarea unui climat de siguranţă la nivelul Capitalei.
Spectatorii vor avea acces în stadion începând cu ora 19:00, doar pe baza biletelor sau invitațiilor puse la dispoziție de organizator, alături de un document de identitate (fizic sau în format electronic), după efectuarea unui control riguros efectuat de către Jandarmerie și societatea specializată de pază.
Pentru acest meci de fotbal, din rațiuni de siguranță, vor fi adoptate măsuri suplimentare de control al autovehiculelor și persoanelor, cu scopul de a preveni introducerea în stadion atât a materialelor pirotehnice, cât și a altor obiecte interzise de cadrul normativ în vigoare”, au anunțat reprezentanții Jandarmeriei Române.