Alertă la FCSB, după ce căpitanul echipei s-a accidentat grav. Colegii lui Darius Olaru au vorbit despre ceea ce i s-a întâmplat atacantului în timpul meciului cu Hamburg. Acesta este nevoit să stea aproximativ cinci săptămâni.
Darius Olaru nu a jucat în partida contra celor de la Dinamo Kiev, scor 1-2. Căpitanul campioanei s-a accidentat grav la umăr în amicalul precedent, cu Hamburg. Atacantul nu va mai putea evolua în următoarele cinci săptămâni.
Ce spun colegii despre accidentarea lui Darius Olaru?!
Căpitanul campioanei a căzut în urma unei intrări a unui adversar, în jurul minutului 60. Imediat, jucătorul a început să țipe de durere. Olaru va lipsi aproximativ 5 săptămâni și din acest motiv șansele unui eventual transfer au scăzut.
La finalul meciului cu Dinamo Kiev, David Miculescu, marcatorul singurul gol, a vorbit și despre situația colegului său.
Căpitanul FCSB-ului se află în vizorul mai multor echipe din străinătate, iar printre acestea s-ar numără Genoa din Serie A.
”Olaru ţine mâna într-o faşă, am vorbit toţi cu el. Până la urmă suntem bucuroşi că nu are ceva mai grav. Stă doar 6 săptămâni, din câte am auzit. Îl aşteptăm să vină înapoi, o să simţim lipsa lui.
Asta am vorbit, pleca de la noi… Să ai aşa ghinion înainte să pleci. Cred că el îşi dorea foarte mult să prindă un transfer, a avut sezoane bune la noi. Venea şi rândul lui să plece şi din păcate s-a accidentat”, a spus David Miculescu, potrivit digisport.ro.
Giovanni Becali a vorbit despre oferta lui Olaru din MLS
Așa cum a dezvăluit și Gigi Becali, Olaru a avut o ofertă din MLS. Impresarul său, Giovanni Becali nu a putut da de el pentru îl înștiința de ofertă.
Totul a fost confirmat și de către impresar, care a dezvăluit că propunerea venea din partea celor de la FC Dallas.
”Vorbeam cu o echipă din MLS și nu-l găseam pe Olaru. El e un tip care nu prea răspunde la telefon, are telefonul ascuns. Încerc să-i dau telefon și nu răspunde. Are o viață liniștită și e un om ok.
Eu mai mult iau informații de la Mihai Stoica și nu de la el. Nu e atât de înnebunit să plece, când o fi. E un copil cam rar.
Da, de la Dallas. Americanii nu prea bagă mâna în buzunar”, a spus Ioan Becali.