În urmă cu doar câteva minute a avut loc tragerea la sorţi a tururilor preliminare din noul sezon de Conference League. Echipele din Liga I au parte de adversari slabi în turul doi preliminar din Conference League! S-a aflat cu cine vor juca FCSB, CSU Craiova, dar şi Sepsi.
Adversara celor de la FCSB se va alege dintre FC Saburtalo din Georgia și FK Partizani din Albania, care se înfruntă în primul tur preliminar.
În schimb, CSU Craiova se va deplasa din nou în Albania. KF Vllaznia Shkodër este adversara oltenilor din turul II al Conference League. Aceştia revin astfel în Albania, locul unde anul trecut pierdeau în fața unei alte echipe albaneze, KF Laci. Meciul tur va avea loc în deplasare.
Sepsi Sfântu Gheorghe, deținătoarea Cupei României, o va înfrunta în turul II pe învingătoarea din dubla NK Olimpija Ljubljana (Slovenia) / Differdange (Luxemburg).
Dacă va fi eliminată din turul I al preliminariilor Champions League, unde o înfruntă pe Pyunik Erevan, CFR Cluj va „retrograda” în turul II din Conference, unde va înfrunta o altă formație ce va fi învinsă în turul I din Champions League.
În schimb, dacă va trece de Pyunik Erevan, CFR Cluj va juca împotriva învingătoarea din „dubla” Dudelange (Luxemburg) – KF Tirana (Albania). Manșa tur se va juca pe terenul echipei învingătoare din „dubla” CFR Cluj – Pyunik Erevan.
Meciurile din turul doi preliminar al UEFA Champions League sunt programate pe 19/20 iulie (turul) și 26/27 iulie (returul).
Dacă va fi eliminată în turul doi preliminar din UEFA Champions League, CFR Cluj va juca în turul trei preliminar din Europa League.