Adrian Porumboiu râde de Becali și se minunează: `Bine că Gigi nu conduce vreun spital de neurologie, că s-ar putea să-i pună să facă și operații pe creier!`

Nu este bine nici când FCSB câștigă: e scandal mare în ”casa” lui Gigi Becali, acolo unde antrenorul pus doar pe hârtie și numit doar pentru licența Pro, Leo Strizu, s-a supărat. Și a demisionat, fiindcă n-a mai vrut să râdă nimeni de el.

Adrian Porumboiu a intervenit în poveste. Îl compătimește pe Strizu, râde de Becali, dar dă de pământ cu antrenorii care vin să o pregătească pe FCSB, deși știu că tocmai asta nu vor face.

„A fost și el ceva fotbalist, nu poți să spui că venea de la grădina de zarzavat. A fost un fotbalist bunicel, chiar l-am antrenat. A devenit un om necăjit. Să vedem acum cine va intra în rolul acesta atât de ingrat.

Într-adevăr, și eu cred că FCSB este continuatoarea Stelei. Dar nu mai e continuatoarea Stelei, când vorbim despre ce antrenori avea Steaua: Halagian, Ienei, Iordănescu, Țiți Dumitriu. Acum, când îi vezi pe jalnicii ăștia care sunt puși acolo exact ca niște paznici de la grădina de zarzavat… Dacă ei acceptă treaba asta…”, a spus fostul mare arbitru, dar și patron de club din Liga I, conform AS.ro.

”Bine că Gigi nu conduce vreun spital de neurologie, că s-ar putea să-i pună să facă și operații pe creier.

Vă spun sincer, eu am compasiune pentru Strizu. Cum stătea el pe bancă… Nu era locul potrivit. Se uita în stânga, se uita în dreapta, dar la meciuri nu avea niciun cuvânt de spus. E păcat! Dar e treaba lor”, a spus Porumboiu.

 

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed