Adrian Mutu, noul antrenor al celor de la Petrolul Ploiești, nu se poate folosi de serviciile unora dintre cei mai importanți fotbaliști ai lotului pe care îl are pus la dispoziție! „Briliantul” va debuta oficial pe banca ploieștenilor sâmbăta aceasta, contra Oțelului.
Mutu va trebui să se descurce în fața rivalei fără câțiva dintre fotbaliștii de bază ai Petrolului, din cadrul primei jumătăți sezoniere.
Adrian Mutu trece printr-un adevărat coşmar!
Lukas Zima a plecat la FCSB, iar niciunul dintre Linner, Eșanu și Bălbărău nu l-a convins pe Mutu în ceea ce privește titularizarea între buturi.
De asemenea, nici Paul Papp nu poate evolua în partida cu Oțelul, din cauza cumulului de cartonașe galbene (7).
Lucian Dumitru a suferit o entorsă de genunchi la ultimul meci amical din Turcia și va absenta pentru cel puțin două-trei săptămâni.
„Sunt mulţumit că am ales Petrolul Ploieşti! Am făcut-o fiindcă eu cred în echipă. Chiar dacă sunt unele probleme, băieţii au demonstrat pe teren că au un spirit foarte bun. Am venit, în primul rând, să ajut Petrolul. Aici nu este vorba despre bani. Am venit fiindcă respect acest club. Oraşul şi galeria lupilor galbeni!”, a spus, conform Fanatik, Mutu.