Adrian Mutu a demisionat din funcția de antrenor principal al celor de la CFR Cluj în luna aprilie a acestui an! De atunci, „Briliantul” este liber de contract, în căutarea unui angajament.
Fostul internațional speră să preia o echipă în cel mai scurt timp, așa cum a recunoscut în cadrul Galei Fanatik, unde a fost premiat cu titlul de excelenţă pentru întreaga activitate de fotbalist.
Adrian Mutu rupe tăcerea!
Adrian Mutu ia în calcul revenirea în Superliga.
„Sper cât mai repede să revin pe bancă. Mai sunt câteva săptămâni până se termină campionatul. Până la acea mică pauză, şi sper să revin, pentru că îmi este dor. Nu ştiu dacă vouă vă e dor de mine. Dar mie îmi este dor de a sta pe bancă.
Am antrenat şase ani consecutiv, trebuia să iau pauza asta imediat după Neftci, acum este binevenită această pauză. Mi-am reîncărcat bateriile şi sunt gata de muncă. Nu zic niciodată nu niciunei oferte, vom vedea ce va veni, să văd ce opţiuni am şi după aceea voi decide!”, a declarat Mutu, citat de Agerpres.
Mutu a antrenat în cariera sa echipa naţională de tineret a României, precum şi formaţiile FC Voluntari, FCU Craiova, Rapid, Neftci Baku şi CFR Cluj.