Adrian Mutu, realist înaintea noului sezon! Mesaj clar pentru fanii Rapidului. Ce obiectiv au giuleştenii

Adrian Mutu este realist înaintea noului sezon! Antrenorul echipei alb-vişinii are un mesaj clar pentru fanii Rapidului. S-a aflat ce obiectiv au, de fapt, giuleştenii pentru viitorul sezon.

Antrenorul formaţiei Rapid Bucureşti, Adrian Mutu, a afirmat, marţi, într-un interviu pentru pagina de Facebook a clubului, că în următorul sezon al Ligii I de fotbal, pentru primele trei locuri se vor bate aceleaşi trei echipe ca şi în precedentele campionate, echipa sa având ca obiectiv principal calificarea în play-off-ul competiţiei.

„Pentru primele trei locuri se vor bate aceleaşi echipe ca şi până acum, le ştim cu toţii. Obiectivul nostru este de a intra în play-off. Ne oprim aici la obiectivul acesta şi apoi vom vedea ce se va întâmpla atunci când ne vom îndeplini obiectivul. Până atunci rămânem concentraţi, luăm meci cu meci, fără a vorbi prea mult. Trebuie să rămânem cu picioarele pe pământ, suntem pe un parcurs bun, într-o creştere normală a grupului şi cu răbdare, seriozitate, vom putea ajunge departe”, a declarat Mutu.

Tehnicianul consideră că următoarea ediţie de campionat va fi la un nivel mai ridicat şi datorită echipelor care au promovat, Petrolul Ploieşti, FC Hermannstadt şi Universitatea Cluj.

„Eu cred că următorul campionat va fi mai greu, poate cel mai greu din ultimii ani şi datorită acestor echipe de tradiţie care au intrat. Pentru că sunt mulţi suporteri, pentru noi va fi un derby în plus, în special cel cu Petrolul. Cu siguranţă vom avea parte de stadioane pline, ceea ce dă spectaculozitate ligii în general. Eu cred că e un bine pentru fotbalul românesc şi noi trebuie să ne luptăm, să arătăm că avem valoare. Nu ne e frică, pentru asta ne pregătim şi vom da totul pentru Rapid”, a afirmat antrenorul Rapidului.

El s-a arătat mulţumit de transferurile făcute până acum, afirmând totodată că ar mai avea nevoie de un vârf de atac şi un fundaş: „Sunt jucători pe care noi i-am vrut, atât eu, cât şi conducerea clubului, jucători tineri, de viitor, în care noi credem foarte mult. S-au prezenta bine, unii dintre ei începuseră antrenamentele la echipele de unde veneau.

Singurul care este în urmă cu o zi faţă de noi este Andrei Ciobanu, dar va recupera. Cred că se vor adapta din mers. Sunt patru achiziţii bune, de viitor. Sper să şi confirme la aşteptările pe care le avem de la ei.

Sunt foarte mulţumit de toţi jucătorii din lot. Bineînţeles că îmi doresc să avem dubluri pe posturi pentru a spori competitivitatea în cadrul lotului, ar trebui să avem mai multă concurenţă. În momentul acesta mai avem nevoie de un vârf şi un fundaş polivalent, care să poate juca şi fundaş central şi lateral”.

Adrian Mutu a spus că pentru sezonul viitor se bazează şi pe juniorii din cadrul Academiei Rapid, care îi vor demonstra că se pot ridica la nivelul Ligii I.

„Pentru mine nu contează vârsta, este doar un număr. Dacă au maturitate şi demonstrează că pot juca pentru Rapid este foarte bine. Am luat jucători de la Academia Rapid pentru că cei de la academia noastră au făcut treabă foarte bună şi încet, încet vom încerca să integrăm şi tinerele noastre talente pentru a spori această idee şi spirit a Rapidului.

Dar acest lucru trebuie făcut treptat. Depinde de jucători, ce progrese fac şi dacă sunt capabili să joace. Dacă îmi arată acest lucru, pentru mine nu e niciun fel de problemă să joace pentru Rapid, indiferent de vârstă”, a mai spus Mutu.

Antrenorul echipei giuleştene s-a arătat mulţumit de cantonamentul de la Curtea de Argeş. „Sunt foarte mulţumit, am avut o săptămână bună, importantă, cu trei terenuri foarte bune şi din punctul de vedere al antrenamentelor a fost o săptămână bună. Am lucrat tactic şi fizic pentru a fi în condiţiile cele mai bune şi a da randamentul cel mai bun.

Urmează al doilea stagiu de pregătire, în Austria, unde vom intra în pâine la formarea unui ’11’ competitiv pentru sezonul următor. Rezultatele nu sunt atât de importante, sunt meciuri de pregătire, deşi ne dorim să avem continuitate şi pentru că ne dorim să avem o mentalitate de învingători. Dar obiectivele principale sunt altele”, a mai adăugat Mutu.

FC Rapid are programate două cantonamente în această vară, unul în ţară, la Curtea de Argeş (15-22 iunie), şi unul în Austria, la Grein (26 iunie-6 iulie), aici urmând a disputa patru jocuri amicale.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed