Adrian Mutu e terminat. Un fost internațional a spus în direct ce se va întâmpla, de fapt, cu antrenorul celor de la Rapid.
„Briliantul” a intrat în vizorul fanilor după ce Rapid a ajuns pe locul 5 în play-off. În etapa următoare, echipa antrenată de Mutu o întâlnește pe FCSB, duminică, de la ora 20.30.
Adrian Mutu e terminat! Dezvăluirea făcută în direct
Fanii sunt furioși au i-au cerut demisia lui Mutu. Acționarii echipei au anunțat însă că antrenorul nu va pleca din Giulești.
Basarab Panduru crede totuși că Mutu ar putea să fie demis după etapa următoare în cazul în care Rapid nu va câștiga. Totuși, fostul internațional crede că ar fi o decizie greșită.
„Eu cred că Dan Şucu cedează şi-l dă afară pe Mutu. După meciul cu FCSB, dacă nu câştigă, cred că cedează şi-l dă afară. Cred că cedează dacă pierde meciul cu FCSB.
Eu zic că nu ar face bine. Trebuia să vorbim altfel, nu că-l dăm afară şi ne uităm doar la ultimele meciuri. Dacă ne uităm la ultimele şase meciuri, patru înfrângeri, două remize zici că e o situaţie complicată.
După 30 de etape am văzut Rapid în play-off, iar Rapid nu are echipă mai mult de locurile cinci, şase. Nu e mai bună decât Craiova, FCSB, CFR, nici decât Farul. Locul cinci e maximum. Nu cred că ai putea să-i ceri mai mult. E o bilă albă pentru Mutu intrarea în play-off, dar meciul cu CFR ţi-a plăcut. Poate fi o supărare după ultimele şase meciuri, iar Mutu în primul rând e cel mai supărat”, a spus Panduru la Orange Sport.
Fostul fotbalist a criticat însă politica de transferuri.
„Rapid a adus doar rezerve! Ştefan, Măţan e în America, Iacob, mulţi jucători. Nici pe Papeau nu ştii de unde să-l iei. Kait, Emmers, Dugandzic joacă, dar Papeau nu poate juca titular acum. Costache joacă puţin, Sefer nu are un sfârşit de sezon bun. Nu trebuie să aduci rezerve, îţi trebuie titulari”, a declarat expertul Orange Sport.