Adrian Mutu a dat verdictul! Răspuns pe măsură pentru Marius Şumudică. Ce spune despre criza de la Rapid

Adrian Mutu a efectuat o analiză puternică, în urma crizei de rezultate pe care o traversează, în prezent, Rapid! Antrenorul, actualmente liber de contract, s-a contrat cu Marius Șumudică, în contextul sistemului de joc impus de către Neil Lennon în Giulești.

„Briliantul” a subliniat greșelile din improvizațiile alb-vișiniilor. În cadrul ultimei etape disputate în Superliga, Rapid a înregistrat un 2-2 cu Sepsi OSK.

Ce spune despre criza de la Rapid!

Mutu s-a recomandat a fi dezamăgit de condiția fizică a elevilor lui Neil Lennon.

„S-a jucat iar un 5-3-2, iar interpretarea nu a fost ce trebuie. Să îi răspund și lui Șumi când îi spuneam că un fundaș central vine și ajută pe faza ofensivă pe partea pe care e acțiunea, iar ceilalți fac mișcarea de translație pe partea respectivă, nu ambii în același timp cum a înțeles Șumi.

Interpretarea lor nu e așa cum trebuie, au avut trei fundași centrali în teren plus poziția lui Paul Iacob. El a mai jucat pe această poziție la Academia lui Hagi și sporadic cu Lobonț. Asta mă face să mă gândesc că probabil s-a consultat cu Bogdan Lobonț, chiar împotriva Farului a jucat Paul Iacob la mijloc.

„Este normal să apară criticile!”

Paul s-a descurcat bine. A început meciul foarte bine. A fost mintea limpede din linia de mijloc. A dat niște pase și a legat bine jocul. Condiția fizică a echipei s-a scurs odată cu minutele!

Nu aș spune că au neapărată nevoie de un șoc, pentru că aș da un verdict și nu cred că este cazul acum. E normal să vină criticile ca o avalanșă peste ei și nu aș vrea să pun și eu benzină pe foc.

Ei știu ce nu merge sau cel puțin încep să realizeze. Cel mai îngrijorător lucru este că echipa nu e la înălțime din punct de vedere fizic. Dacă ne gândim la calitatea fizică sau prospețimea pe care o avea Sepsi ne dăm seama că este o diferență foarte mare față de Rapid. Sepsi a atacat până în ultima secundă, chiar dacă a riscat. Și-au dorit victoria, ceea ce nu am văzut la Rapid, au acceptat 2-2 și au ținut de rezultat!”, a spus, la Fanatik, Adrian Mutu.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed