Adrian Mutu a dat cărțile pe față! S-a aflat ce spune Briliantul după ce a semnat cu CFR Cluj. Au apărut dezvăluiri din interior.
Adrian Mutu a fost numit antrenor principal la CFR Cluj. Echipa din Gruia a făcut anunțul oficial, după ce în această dimineață s-a despărțit de Andrea Mandorlini.
Adrian Mutu a dat cărțile pe față!
După ce a semnat cu ardelenii, tehnicianul a spus care sunt obiectivele pe care vrea să le îndeplinească la CFR Cluj.
„Trebuie să luăm meci cu meci și să ne concentrăm la maxim ca să câștigăm toate jocurile. Este singura variantă ca să rămânem în lupta pentru titlu, pentru că distanța este foarte mare față de primul loc. Nu mi-e teamă. Dacă mi-era teamă, nu veneam. Mie întotdeauna mi-au plăcut provocările, nu le-am ocolit niciodată și asta știe toată lumea. Mie îmi place presiunea, asta mă motivează cel mai tare.
Pentru mine, la condițiile pe care le avem, nu concep să nu fim în lupta pentru titlu și să-l câștigăm. Va fi greu, asta este clar, pentru că echipa e în regres. Vreau să le redau motivația și optimismul elevilor mei. Voi lucra la psihicul lor și ne vom antrena la maxim. Vreau ca atunci când intră pe teren să fie dispuși să dea totul.
La ce lot am la dispoziție, eu zic că trebuie să batem tot, chiar și pe ocupanta primului loc. Știu că mi-am asumat un rol dificil. Ca antrenor al CFR-ului nu poți declara altceva decât ca vrei titlul, indiferent de situația echipei din clasament. Trebuie să ne punem pe picioare încă de la primul meci”, a spus Mutu, conform Capital.
La CFR, Adrian Mutu va primi un salariu substanțial pentru nivelul din SuperLiga. El și staff-ul său vor încasa lunar un total de 35.000 de euro.