Adrian Mititelu se va enerva la culme! Antrenorul celor de la FCU Craiova, Nicolo Napoli, a călcat grav pe bec, iar acum patronul oltenilor este bun de plată.
FCU Craiova a fost amendată după ce Nicolo Napoli a refuzat să participe la interviurile de la meciul cu CS Mioveni, câștigat de către formația din Bănie cu scorul de 3-0
Adrian Mititelu, amendat din cauza lui Napoli
Adrian Mititelu a fost amendat din cauza lui Nicolo Napoli! Comisia de Disciplină a sancționat-o pe FCU Craiova după ce Nicolo Napoli nu a participat la interviurile de la meciul cu CS Mioveni.
Regulamentul nu permite ca antrenorul principal al unei formații să nu participe la interviuri. Din această cauză, trupa lui Adrian Mititelu a fost amendată cu suma de 5.000 de lei.
„FCU Craiova 1948 vs. CS Mioveni – Incidente (Nicolo Napoli nu s-a prezentat la flash interviu). În temeiul art. 83.7 din RD, coroborat cu art. 88 din Regulamentul Media, cu aplicarea art. 12, 14 și 15 din RD, se sancționează clubul FCU Craiova 1948. Penalitate sportivă de 5.000 lei”, se arată în hotărârea Comisiei de Disciplină.
Nicolo Napoli nu a dorit să participe la interviuri deoarece a fost ironizat și criticat pentru că nu se exprimă corect în limba română.
În cadrul aceleași ședințe, Comisia de Disciplină a decis să o amendeze și pe Petrolul Ploiești, cu suma de 37.968 de lei, după incidentele de la meciul cu UTA Arad.
„ACS Petrolul vs. AFC UTA Arad – Incidente – În temeiul art. 82.1 și 3.a și c, raportat la art. 83.2.b din RD, se sancționează clubul ACS Petrolul 52 cu penalitate sportivă de 37.968 lei”, a decis Comisia.