Este răsturnare totală de situație în cazul Corvinului. Adrian Mititelu face dezvăluiri uimitoare la adresa deciziei luate de Federația Română de Fotbal cu privire la dreptul de promovare al echipei din Hunedoara.
După ce au anunțat că echipa din liga a doua, Corvinul Hunedoara, va avea drept de promovare, Csikszereda, FCU Craiova, FC Argeș și Voluntari au contestat decizia luată de FRF.
Adrian Mititelu se implică în scandalul momentului!
Astfel că dreptul de promovare al Corvinului a fost anulat.
La scurt timp după ce s-a iscat un scandal uriaș și oficialii clubului hunedorean și-au vărsat nervii, clubul din Bănie, FCU Craiova, a venit cu o informare cu privire la decizia luată de Federație.
Clubul patronat de Adrian Mititelu a acuzat membrii ai CEx al FRF că desfășoară activitatea ilegal, la fel ca și Răzvan Burleanu.
”INFORMARE în legătură cu dreptul de promovare al echipei Corvinul Hunedoara
Clubul nostru nu se împotrivește ca, în situația în care, la sfârșitul competiției, echipa Corvinul Hunedoara se află pe un loc de promovare, această echipă să promoveze.
De asemenea, considerăm că toate echipele participante în cadrul competiției ligii a doua de fotbal trebuie să aibă drept de promovare deoarece:
-regulamentele invocate de FRF sunt nule de drept;
-statutul FRF aflat în vigoare este cel adoptat în 2001; conform acestui statut, nu există o -interdicție pentru ca un club de drept public să joace în prima divizie;
-presupușii membri ai CEx al FRF desfășoară activitatea ilegal, nu dețin mandate legale;
-presupusul președinte al FRF, Răzvan Burleanu, nu desfășoară activitatea legal;
-comisiile care funcționează în cadrul FRF, inclusiv comisiile de licențiere, funcționează în afara legii și, prin urmare, toate actele emise de acestea sunt nule de drept.
Or, având în vedere că este imposibilă constituirea, în mod legal, a comisiilor de licențiere, într-un termen util pentru sezonul viitor, se impune ca, pentru sezonul 2025-2026, să primeze exclusiv meritul sportiv.
Mai precizăm că contestația depusă ieri de clubul nostru a avut în vedere doar activitatea frauduloasă desfășurată de Stângaciu Adrian. Practic, Stângaciu Adrian, fără să aibă un drept legal, a emis un aviz în contradicție flagrantă cu legea, săvârșind un fals”, a transmis FCU Craiova.