în urmă cu cu câteva zile, Adrian Mititelu amenința că derbiul Băniei, dintre FC U Craiova 1948 și Universitatea Craiova, nu va fi televizat. Patronul oltenilor era nemulțumit de faptul că deținătorul drepturilor TV a rămas în urmă cu plata banilor către cluburi.
Între timp, Adrian Mititelu s-a răzgândit în momentul în care a văzut reacția de nemulțumire pe care a creat-o în rândul iubitorilor fotbalului olteni.
„Am primit reproșuri și înjurături de la fani. Noi avem mulți suporteri în străinătate, iar pe ei i-ar afecta.
Am renunțat la idee pentru că mi-aș face rău propriului bazin de suporteri. În plus, m-ar înjura toată țara. Oamenii nu înțeleg și nu le pasă de problemele noastre. Vor să vadă meciul. Chiar și spectatorii neutri vor să vadă meciul.
Dar nu am făcut acel anunț pentru a influența vânzarea de bilete. Se va umple stadionul, nu am emoții”, a spus Adrian Mititelu la PRO ARENA.