Adrian Mititelu s-a dezlănţuit! Mesaj incredibil pentru Giovanni Costantino. Ce i-a transmis după victoria cu Dinamo

Adrian Mititelu s-a dezlănţuit! Mesaj incredibil pentru Giovanni Costantino. S-a aflat ce i-a transmis după victoria cu Dinamo. Patronul lui FCU Craiova era în culmea fericirii după victoria cu scorul de 2-1.

Adrian Mititelu e încântat de Giovanni Costantino. Vrea să câștige Cupa României și ca formația lui Kopic să rămână în Superligă.

Adrian Mititelu s-a dezlănţuit!

Adrian Mititelu încă n-a renunțat la play-off. „E greu, dar e posibil. Avem față de primele 6. Dar trebuie să avem și puțin noroc. Noi suntem pregătiți și de varianta a doua, să luptăm pentru câștigarea play-out-ului. Avem și Cupa României, o nouă șansă în plus”, a spus patronul lui FCU Craiova, conform gsp.ro.

Mititelu are încredere în antrenorul Giovanni Costantino. „Mi-a zis de la prima întâlnire că el în 2-3 luni va învăța limba română. S-a ținut de cuvânt. Chiar eram curios cum stă. Am rămas și eu uimit. Acum o vorbește binișor. Atunci, în Giulești, a fost o scăpare făcută de mine. Îmi place de el, îmi place cum muncește.

E tânăr. E tobă de carte, foarte bun teoretician. Ca om e foarte perspicace, combativ. Când are dreptate, își susține punctul de vedere. Are un stil asemănător cu cel al oltenilor. Mergem la ocupația romană, Legiunea a XIII-a Gemina. Facem legături între olteni și ei”, a spus Adrian Mititelu, care nu vrea retrogradarea lui Dinamo.

„Sincer, îmi doresc ca Dinamo să rămână în Liga 1. Nu o spun de complezență. Uite, un meci cu Dinamo, chiar dacă nu mai vine lumea ca altădată, are mare însemnătate. Vă spun o chestiune. Fac o afirmație responsabilă. În următorii 2-3 ani va fi foarte greu de bătut.

Dinamo trebuie să rămână în Liga 1. Sper ca de meciul viitor să câștige tot. Sunt mulți care le cântă prohodul, inclusiv dinamoviști. E invidie și acolo”, a mai spus Mititelu.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed