Adrian Mititelu nu se aștepta la așa ceva. Un fotbalist a uitat să se prezinte la reunire, dar postează mesaje pe contul de socializare.
Giovanni Piccolomo a ajuns la FCU Craiova în luna februarie, liber de contract. A jucat doar în 10 partide.
Adrian Mititelu nu se aștepta la așa ceva
FCU Craiova a plecat în cantonament în Germania, dar brazilianul echipei nu s-a prezentat la reunire. Giovanni Piccolomo este în continuare în vacanță și este extrem de activ pe contul de socializare. Fiul mijlocașului a împlinit trei ani, iar acesta a marcat momentul.
„Dragostea vieții noastre a împlinit 3 ani ieri. La mulți ani, iubirea mea! Îți doresc tot ce e mai bun în viață. Să știi că părinții tăi te iubesc mai mult decât orice în lumea asta. Îți mulțumesc, Dumnezeule, pentru oportunitatea de a fi tată.
Îi mulțumesc Domnului în fiecare zi pentru darul minunat pe care ni l-a trimis. Am descoperit adevăratul sens al vieții, adevăratul sens al cuvântului iubire, după ce ai apărut în viețile noastre. Te iubim mai mult decât orice în lumea asta. Fii foarte fericit. Părinții tăi și familia noastră vor fi mereu aici să te susțină”, a scris Giovanni Piccolomo.
Piccolomo, printre preferații lui Mititelu
Adrian Mititelu l-a lăudat pe brazilian în mai multe rânduri fiind încântat de acesta. În trecut l-a asemănat chiar și cu Constantin Budescu.
„Mai avem un jucător care sperăm ca luni sau marţi să semneze. Este italian. Este un jucător foarte bun. E bun tare. Aşa pare, dar să îl vedem pe teren. Este diferit de Bauza. Dă de la distanţă, şutează. Este ceva de genul lui Budescu. Poate să joace chiar puţin mai în spate. Oricum, e diferit de Pepe”, spunea Adrian Mititelu.