Adrian Mititelu face anunţul momentului! S-a aflat ce obiectiv i-a impus noului antrenor. Joao Janeiro, prezentat oficial la FCU Craiova. Lusitanul trebuie să o ducă pe Ştiinţa în play-off-ul Superligii.
După ce joi a pierdut barajul cu CFR Cluj, pentru preliminariile Conference League, FCU Craiova l-a prezentat pe Joao Janeiro. Acesta fusese anunțat încă de pe 16 mai de Adrian Mititelu.
Adrian Mititelu face anunţul momentului!
Adrian Mititelu a fost primul care a vorbit și a declarat că noul antrenor va avea libertate totală. „A venit momentul să ne cunoaștem cu noul antrenor de la FCU 1948, fosta FC Universitatea, fosta Universitatea, fosta Știința.
Am onoarea să vi-l prezint pe Joao Janeiro. Mai sunt și alte prenume, dar pentru noi este JJ. Sau Jiji. Jiji, nu Gigi. Am încheiat un contract pentru doi ani, adică pentru un an, plus un an.
Sper să avem o colaborare mai lungă. Vreau să consider că de data asta am găsit un antrenor potrivit pentru ceea ce ne dorim. E tânăr și bine pregătit. Cred că se va mula pe proiectul nostru. Are libertate, putere de decizie și un plan bine stabilit. Și sper să aibă și șansă.
Am pus lucrurile la punct, știm ce avem de făcut. Sper ca decizia să fie una potrivită. Eu sunt foarte foarte optimist”, a spus Adrian Mititelu.
Apoi, patronul lui FCU Craiova a anunţat staff-ul lusitanului. A spus că acesta are un obiectiv clar, calificarea în play-off. „Mai vreau să fac o precizare. Echipa completă e cu Florin Dragan, Vali David, secunzi, Dan Vasilică preparator fizic și Sabino Oliva, ca antrenor de portari. Practic, a rămas staff-ul care era înainte.
Obiectivul este clasarea în primele 6. Și cupele europene. Obiectivul minim e locul 6. Restul va fi un bonus”, a încheiat Adrian Mititelu.