Adrian Mititelu a dat lovitura verii! Vedeta care tocmai a semnat cu FCU Craiova. Este oficial. Radu Negru va avea concurenţă serioasă pentru postul de fundaş dreapta la echipa craioveană.
Adrian Mititelu l-a convins pe fundașul dreapta argentinian, Gabriel Compagnucci, să semneze cu Ştiinţa.
Adrian Mititelu a dat lovitura verii!
Argentinianul în vârstă de 31 de ani ajunge în Bănie după o perioadă de un an și jumătate petrecută la Belgrano. Această formație care ocupă locul 9 în sezonul 2023 din prima ligă argentiniană.
Fundașul lateral a semnat un contract valabil un sezon, cu opțiune de prelungire pentru încă unul. FCU Craiova, care l-a adus în fotbalul românesc și pe Andrea Compagno, a publicat o primă poză în care Compagnucci îmbracă tricoul echipei.
Aventura la FCU Craiova este prima pentru Compagnucci în afara țării natale. El a schimbat mai multe cluburi în cei 12 ani la seniori. Cea mai importantă echipă pentru care a evoluat a fost Tigre, între noiembrie 2020 și iulie 2021. „A impresionat prin calitățile sale tehnice și prin aportul ofensiv”, este descrierea jucătorului. Acesta a înscris un gol și a pasat decisiv la alte 6 în 44 de meciuri pentru Belgrano.
Mutările realizate de FCU Craiova în această vară:
Veniri: Vladislav Blănuță (Pescara), Moses Abbey (Ravenna), Andrea Padula (Bellinzona), Gabriel Compagnucci (Belgrano)
Reveniri: Vlad Pop (CS Mioveni), Alexandru Raicea (Viitorul Tg. Jiu), Mario Enache (Filiași)
Plecări: Jérémy Huyghebaert (liber), Gabriel Enache (liber), François Marquet (liber)