Clubul de fotbal Sepsi OSK Sfântu Gheorghe a ajuns la un acord cu Adnan Aganovic pentru prelungirea contractului, care era scadent în vara acestui an, a anunţat gruparea din Liga I, marţi, pe pagina sa de Facebook.
Mijlocaşul croat, în vârstă de 34 de ani, a semnat un nou contract valabil pe un an cu clubul, cu opţiune de prelungire, potrivit agerpres.ro.
În sezonul trecut, Aganovic a evoluat în 30 de meciuri la Sepsi OSK în Liga I, marcând 4 goluri, însă a avut şi o contribuţie importantă la câştigarea Cupei României.
Sepsi OSK i-a mai transferat pe mijlocaşii Ion Gheorghe (FC Voluntari), Cosmin Matei (Dinamo) şi Francisco Junior (Gaz Metan Mediaş), precum şi pe fundaşul Denis Ciobotariu (CFR Cluj), iar fundaşul bulgar Radoslav Dimitrov şi-a prelungit contractul.