Adi Popa și CSA Steaua sunt lideri în Liga a 2-a și speră să rezolve problemele juridice pentru a putea promova în Superligă.
”Motoreta” și-a pierdut răbdarea cu șefii lui și speră să fie rezolvată problema promovării cât mai repede.
Adi Popa a răbufnit
Mijlocașul a vorbit despre situația clubului la care evoluează și s-a arătat încrezător în șansele de promovare ale echipei.
„Frustrant pentru noi este și că anul trecut am terminat pe locul patru și nu am putut să jucăm barajul. Ar fi și mai frustrant să termini pe primul loc și să nu ai dreptul de a juca în Liga 1. Dar noi trebuie să fim acolo, mai avem un hop, să terminăm sezonul pe primul loc și să vedem demersurile.
Pentru asta am venit aici, mă așteptam de anul trecut, acestea au fost discuțiile și promisiunile, că încă de anul trecut sunt șanse foarte mari să avem acest drept.
Dacă nu, anul acesta sigur vom avea. În vară, toate transferurile s-au făcut în acest scop, de a aduce jucători pentru a promova. Acum, nu ține de mine sau de ceilalți jucători, ci strict de birouri”, a declarat Adi Popa, potrivit sport.ro.
Conducătorii CSA Steaua și ai Ministerului Apărării Naționale au decis să-și modifice regulamentul astfel încât să fie permisă asocierea cu „terțe persoane juridice, publice sau private”, lucru ce le poate facilita promovarea pe prima scenă fotbalistică din România.
Modificarea a fost publicată în Monitorul Oficial dar această modificare le va permite promovarea în sezonul următor.
”Clubul Sportiv al Armatei „Steaua” se poate asocia, cu avizul consultativ al Colegiului Ministerului Apărării Naționale, cu terțe persoane juridice, publice sau private, în vederea constituirii unei asociații fără scop patrimonial, având ca obiect participarea la competiții sportive.”, se arată în comunicatul emis de Monitorul Oficial.
Ordinul a fost semnat de Vasile Dîncu, de fostul ministrul al Apărării Naționale, înainte să demisioneze din funcție.
CSA Steaua este lider în acest moment în Liga a 2-a, iar formația este aproape calificată în playoff-ul de promovare.
Rivala steliștilor, Dinamo, se află pe locul 8.