Acuzații grave în handbalul românesc: `La voi jucătorii se dau accidentați să nu vină la națională`

Branislav Angelovski, fostul jucător al Constanței preț de 7 sezoane, a făcut declarații halucinante în legătură cu hanbdalul românesc.

Actualul antrenor secund al Macedoniei de Nord consideră că jucătorii români ”nu joacă cu sufletul atunci când vin la națională”.

Branislav Angelovski, trage un semnal de alarmă pentru handbalul din România

A fost de cinci ori campion al României cu HCM Constanța, apoi a promovat cu HC Dobrogea Sud Constanța. A rămas alți doi ani în cadrul clubului de pe Litoral, ca director tehnic. În cele din urmă a trebuit să plece.

Angelovski a vorbit deschis despre problemele de mentalitate a jucătorilor români.

„E diferit între a juca la echipa națională și la club. La club joci pentru bani, dar la națională nu există bani. La Macedonia de Nord noi avem, mi se pare, 25 de euro pe zi. Nimeni nu vine la echipa națională și întreabă: <Alo, federația, ai băgat banii în contul meu? >. Niciun jucător nu a refuzat naționala! Nikola Mitrevski, portarul care a jucat și el la Constanța, când vine de la Porto, are doar o soluție cu avionul. Trebuie să stea 11 ore la Istanbul, escală. Niciodată și tot timpul cât vine, îi spunem să nu facă antrenament. El merge pe râul Vardar și aleargă 40 de minute o oră, apoi imediat intră în procesul echipei naționale. Niciun jucător nu este obosit pentru echipa națională.

Comparație dură între români și macedoneni

Nu știu niciun jucător de la naționala Macedoniei care nu a jucat în carieră fără o injecție pentru durere. Eu am jucat cu capul spart, cu arcada spartă. La echipa națională fac diferența jucători precum Kiril Lazarov, Cristina Neagu. Ei au privilegiul să meargă la echipa națională. Restul trebuie să simtă ceva pentru țară. Niciodată nu se refuză naționala.

Eu aveam 37 de ani când am jucat la ultimul Campionat European. Eram singurul jucător din campionatul României la Euro 2014. La fel la Mondialul din 2013, Europeanul din 2012, singurul jucător. M-am certat cu antrenorul Ivica Obervan și atunci nu m-a mai chemat. Dar nu mi-a picat bine când am văzut lotul și când numele meu nu mai era acolo. La 37 de ani! Nu mi-a fost bine. La Constanța când am jucat, mulți jucători înainte de meciurile naționalei începeau: <Mă doare genunchiul, mă doare capul, mă doare umărul! Merge la doctor și spune că da, tu nu poți să joci. Eu dacă merg acum, la orice doctor, și spun am probleme cu inima, el mă găsește că am ceva probleme!. Se găsește orice problemă. Fiecare handbalist are probleme. Nu există jucător profesionist care să nu aibă o problemă de sănănătate. Nu există sportiv să nu aibă probleme cu coloana. Problema se pune așa: vrei sau nu vrei să joci pentru echipa națională?

Până să ajungem la Campionatul Mondial din 2009, stăteam la hoteluri proaste, mergeam cu avioane low-coast, dar gașca noastră, grupul nostru am avut rezultate și condițiile s-au schimbat. Acum jucătorii stau la hoteluri de 5 stele, mergem cu charterul în meciurile din deplasare, în ultimii 7-8 ani! La Mondialul din 2013, în Spania, noi am mers cu autocarul până la Sofia, apoi Sofia-Roma cu avionul, alt avion Roma-Madrid și cu trenul de la Madrid la Sevilla. Am mers 17 ore. Dar nimeni nu s-a gândit să refuze echipa națională. Niciodată!”, a spus Branislav Angelovski pentru Eurosport.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed