Acuzaţii grave ale unui fost selecţioner! A dat de pământ cu jucătorii naţionalei: ‘Toți cu nasul pe sus, pe vârfuri, fără excepție’

Acuzaţii grave ale unui fost selecţioner! Acesta a dat de pământ pur şi simplu cu jucătorii naţionalei. Bogdan Lobonţ s-a dezlănţuit pur şi simplu la adresa foştilor săi elevi de la Under 20.

Bogdan Lobonț a vorbit despre atitudinea foștilor săi elevi la întoarcerea la echipele de club, după prima convocare.

Acuzaţii grave ale unui fost selecţioner!

Primul antrenor din istoria naționalei U20 a rezistat doar 8 jocuri pe bancă. Locul său a fost luat de Daniel Pancu. „După prima acțiune pe care am avut-o, din septembrie, 2-1 acasă cu Portugalia, 1-6 în Anglia, am început să vorbesc cu fiecare antrenor de la echipele de club. Dar, practic, pe mine nu mă interesa cum se comportă din punct de vedere tehnic, tactic. Mă interesa cum s-au comportat din prima zi după ce au venit de la echipa națională.

Toți cu nasul pe sus, pe vârfuri. Fară excepție. Toți schimbați. Mă duc și mai departe. Chiar la ultima acțiune, am avut un jucător prezent pentru prima dată la națională. S-a întors la echipă, aceeași situație. Nasul pe sus. În vârful picioarelor, din ce mi s-a transmis.

Parcă nu se mai antrenează așa, parcă în sus, parcă în jos. Practic, ați ajuns la un lot intermediar, U20, dar nu ați făcut nimic. Nici măcar la jumătatea străzii nu sunteți, obiectivul fiecărui jucător este să ajungă la echipa mare.

Și, după o acțiune, după două jocuri la națională U20, te întorci la echipa de club și tu ce faci?”, a declarat Bogdan Lobonț, conform playsport.ro.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed