Acuzaţii absolut uluitoare! Cum ar fi ajutaţi suporterii din galerii: ‘Jandarmii ne bagă torţele şi petardele în stadion’

Ies la iveală acuzaţii absolut uluitoare! S-a aflat cum ar fi ajutaţi suporterii din galerii. Materialele pirotehnice care sunt introduse în stadion de către ultraşi s-ar face cu ajutorul organelor statului. Cel puţin asta susţine unul dintre liderii unei galerii importante.

Noul sezon de superliga a debutat senzaţional. Fanii s-au întors pe stadione, iar meciurile din ultima etapă s-au jucat cu foarte mulţi suporteri pe arene.

Acuzaţii absolut uluitoare! Cum ar fi ajutaţi suporterii din galerii

Au fost peste 17.000 de suporteri la CSU Craiova-Rapid, scor 0-1, peste 15.000 la FCSB-FCU Craiova, scor 1-1, şi peste 7.000 la Petrolul-Sepsi, scor 1-1. Revenirea galeriilor puternice a adus cu ea şi momentele pirotehnice spectaculoase, dar interzise de regulament.

Robert Burlacu, unul dintre liderii galeriei Petrolului, vine cu afirmaţii incredibile. Spune că jandarmii ar ajuta galeriile să introducă în stadion obiectele pirotehnice. „În direct vă spun. Le bagă jandarmii și fetele. Este o metodă care se întâlnește în toată țara. Da, avem jandarmi pe care-i plătim cu 50, 100, 150 de euro și aceștia ne bagă torțele și petardele în peluză, iar fetele…

Nu am glumit, vorbesc serios. La Petrolul ne bagă jandarmii obiectele pe stadion. Jandarmi plătiți”, a afirmat Burlacu, anunţă Realitatea Sportivă.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Vestea momentului despre jucătorul lui Elias Charalambous! Un fost selecţioner a spus clar. Nu mai stă mult la FCSB

Vestea momentului despre jucătorul lui Elias Charalambous! Un fost...

Un fost stelist a dat verdictul! Anunţul care va porni scandalul: ‘Pentru mine FCSB e Steaua’

Raul Rusescu se implică în veșnicul război dintre FCSB...

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed