Mijlocaşul central Lucian Mihai Dumitriu a semnat, miercuri, un contract ce se va întinde pe durata următoarelor două sezoane cu echipa de fotbal Petrolul Ploieşti, a anunţat clubul pe site-ul său oficial.
Născut la Bârlad, pe 21 septembrie 1992, Lucian Dumitriu vine la Petrolul după un sezon 2021-2022 în care a adunat 32 de prezenţe (29 ca titular) şi două goluri marcate în Liga I, în tricoul echipei CS Mioveni, conform agerpres.ro.
De-a lungul carierei, noul echipier al ”galben-albaştrilor” a mai evoluat pe prima scenă a fotbalului românesc cu FC Hermannstadt (2018-2020) şi Academica Clinceni (2020-2021), totalizând peste 100 de meciuri în Liga 1 şi 7 goluri marcate, iar în eşalonul secund a jucat pentru SC Bacău şi Foresta Suceava.
Până acum, Petrolul i-a mai transferat pe fundaşul dreapta Florin Borţa (Universitatea Craiova) şi pe atacantul Gheorghe Grozav (MTK Budapesta), în lot revenind şi fundaşul Antoniu Manolache după împrumutul la CSM Reşiţa.