‘A trecut prin carieră precum combina prin câmp’. Mircea Lucescu, făcut praf în direct. Reproşuri incredibile ale lui Radu Banciu

‘A trecut prin carieră precum combina prin câmp’. Mircea Lucescu, făcut praf în direct. Reproşuri incredibile ale lui Radu Banciu. Cariera noului selecţioner al României nu este deloc pe placul jurnalistului.

Mircea Lucescu s-a întors şi a preluat naţionala României pentru a o duce la Cupa Mondială 2026. Are parte însă de contestatari duri.

Mircea Lucescu, făcut praf în direct

Jurnalistul Radu Banciu l-a criticat, în direct, pe selecţioner. Spune că nu a realizat mare lucru în carieră. asta pentru că nu a antrenat în primele 5 campionate ale Europei. Lucescu a avut o scurtă aventură pe banca lui Inter Milano, dar a plecat după doar câteva etape.

Radu Banciu, în una din ultimele emisiuni pe care le-a ținut la Prima Sport, a lansat un atac asupra selecționerului României. A spus despre acesta că nu a mai reușit să antreneze o echipă la nivel înalt de foarte mult timp.

Banciu consideră că Il Luce nu a mai antrenat la un nivel înalt de foarte mult timp. A făcut o comparație caracteristică cu unul dintre finanțatorii cunoscuți la nivelul fotbalului românesc, Adrian Porumboiu. Banciu a făcut aluzie la domeniul pentru care este recunoscut Porumboiu în lumea afacerilor, agricultura.

„De ce nu ați antrenat pe nicăieri, nea Mircea? Ați trecut prin cariera asta cum a trecut Porumboiu cu combina prin câmp. N-ați lăsat aproape nicio urmă ca antrenor. Și e păcat, că dacă ați fi avut 80 de ani de meserie prin astea 5 campionate, am fi avut ce să povestim”, a declarat Radu Banciu, conform sursei citate.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed