Titulară în națională, Diana Ariton are o înălțime de 1,90 m și alură de fotomodel. A și cochetat cu prezentările de modă, dar nu i-a plăcut.
„Am primit oferte, dar mi-am seama că nu e pentru mine. Am ajuns să merg un pic pe podium, dar nu… Cred că sunt prea băiețoasă pentru asta”, povestește și Diana Ariton.
Ea adoră însă să se îmbrace în rochie de seară și să poarte tocuri, chiar dacă asta înseamnă să aibă probleme.
„Rochie de seară și tocuri îmi place foarte mult să port. Cu tocuri ajung la 2 metri. Mereu dau cu capul de pragul de sus. Și fără tocuri, și cu tocuri”, spune Diana.
Cu Diana Ariton în echipă, naționala feminină de volei a României a reușit să se califice la Campionatul European cu o etapă înaintea terminării preliminariilor.
Victoria cu Insulele Feroe, scor 3-0, obținută în doar o oră de joc, a dat frâu liber bucuriei fanilor, inclusiv a celui mai fidel dintre ei: labradorul Kubush, cățelul de un an al Adelinei Ungureanu.
Cu tricolorul la gât, acesta a urmărit partida din tribună, alături de părinții jucătoarei și la final a sărit în brațele sportivei.
„Să știți că de fiecare dată când a fost în sală noi am câștigat meciul. L-am auzit lătrând de două ori, una dintre dățile în care a lătrat fetele de la Insulele Feroe au greșit serviciul, deci cred că ne-a ajutat și el”, spune Adelina Ungureanu, voleibalistă în naționala României.