A început războiul galeriilor. Atac fără precedent înaintea meciului CSA Steaua – Dinamo: ‘E timpul să fie îngropat’

A început războiul galeriilor cu aproape două săptămâni înaintea derby-ului din Liga 2, CSA Steaua – Dinamo.

Susținătorii militarilor s-au înfuriat cumplit, după ce dinamoviștii au acuzat-o pe CSA Steaua de non-combat în meciul cu Oțelul Galați, scor 2-3. 

Atac fără precedent înaintea meciului CSA Steaua – Dinamo

Suporterii celor de la CSA Steaua s-au înfuriat cumplit și au lansat un atac dur la adresa lui Dinamo. Acuzațiile au fost postate pe pagina de Facebook a celor de la „Steaua Liberă”. Printre altele, fanii echipei condusă de Daniel Oprița spun că Dinamo a fost mereu protejată.

„Dinamo DDB, una dintre cele mai murdare echipe din ultimii 20 de ani (nu doar din România, ci din lume – vezi campionatele luate cu Borcea) acuză Steaua că are ca scop doar să o încurce, ca să nu promoveze în Liga 1.

Iar noi suntem de acord cu asta! Dacă Steaua reușește să trimită această clonă dinamovistă în coșul de gunoi al istoriei, putem considera că acest sezon a fost unul foarte bun. Fanii clubului Armatei lansează acuzații nimicitoare către Dinamo, pe care o acuză că ar fi o echipă protejată, care „nu e altceva decât un FCSB mai obosit”.

Acest cadavru umblător numit DDB a făcut deja destul rău fotbalului românesc. E timpul să fie îngropat. Această mizerie care nu își plătește datorii, această rușine blatistă, care a făcut din blat o artă în România, care a ridicat Cooperativa la cel mai înalt nivel la care putea ajunge, trebuie să dispară.

Dinamo DDB nu e altceva decăt un FC Fcsb mai obosit, un FC Fcsb stors. De ce să joace această mizerie în Liga 1? De ce să mai existe în fotbalul românesc? A făcut vreodată această rușine ceva pentru sportul din țara noastră? Nu. Așadar e mai bine să dispară”, au scris steliștii”, este postarea de pe Facebook.

De unde a pornit tot scandalul

Suporterii dinamoviști au fost ironici după ce CSA Steaua a pierdut meciul cu Oțelul Galați, scor 2-3, în Liga 2. Imediat în social media au apărut o mulțime de mesaje.

„CSA o să facă tot posibilul să ne încurce, plus rudenia Oprița – Dorinel” / „CSA e în play-off doar să încurce Dinamo” / „Încep jocurile de culise?!!!” / „Singurul obiectiv al lui CSA este să nu promoveze Dinamo anul ăsta. Altceva nu au pentru ce să joace” /
„​Era clar că Steaua o să piardă cu Oțelul. O să facă orice ca să nu promovăm. Fac asta să le închidă gura suporterilor lor” / „Un blat ordinar… un arbitru mediocru, care a arbitrat cu tentă!!” / „Un blat în care pe final au zis «Hai să nu arate a blat»”, au fost câteva dintre reacțiile fanilor dinamoviști.

Distribuie articol:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

# Echipă MJ V E Î GM GP DG P

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari