A apărut medalia furată a lui Stefano Pioli! Trei fani ai lui Milan au predat-o carabinierilor, au susținut că au găsit-o pe gazon!

Fanii lui AC Milan au mers în Reggio Emilia pregătiți pentru fiesta. Așteptaseră prea mult – 11 ani – pentru acest titlu, așa că finalul partidei cu Sassuolo i-a găsit pe toți pe garduri, gata să invadeze terenul.

Ceea ce s-a întâmplat, fotbaliștii și antrenorii ”diavolului” milanez fiind luați pe sus de mulțime. În euforia momentului, antrenorul Stefano Pioli n-a simțit că e deposedat de medalia de campion pe care o avea la gât.

Pioli a realizat când era prea târziu că n-o mai are și le-a transmis un mesaj către cei care i-au subtilizat-o. „Mi-a fost furată medalia. Cineva mi-a smuls-o de la gât. Dacă se poate face un apel, aș fi recunoscător, este singura pe care o am!”.

De reacționat au reacționat însă imediat diriguitorii Seriei A. „Domnule Pioli, îți vom da o medalie mâine”, au anunțat oficialii respectivi pe Twitter.

Între timp, pe rețelele de socializare, trei tineri s-au lăudat cu isprava lor, postând poză cu medalia pe Instagram, iar mai apoi scoțând-o chiar la vânzare.

Ulterior, după ce și-au dat seama că au făcut o gafă, cei trei au închis contul respectiv, însă era deja prea târziu. Imaginile și pozele circulau deja pe Internet, așa că s-au prezentat, împreună cu un avocat, și au predat medalia furată carabinierilor din Reggio Emilia. Au spus că au găsit medalia lângă intrarea în vestiare, pe gazon, au ridicat-o și au luat-o.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed