Edi Iordănescu a primit ordin! Ianis Hagi nu are ce căuta la echipa naţională. Fiul lui Gică Hagi, atacat dur de către un fost coleg de generaţie al actualului antrenor al celor de la Farul.
Ianis Hagi a fost luat în vizor! Dănuț Lupu l-a criticat dur pe jucător, fapt ce ar putea da startul unui conflict monstru cu Gică Hagi.
Ianis Hagi, pus la colț!
Dănuț Lupu nu s-a abținut și l-a tras la răspundere pe Ianis Hagi, actual jucător la Rangers, echipă din primul eșalon al Scoției. Internaționalul român a fost exclus de pe lista UEFA a clubul scoțian, lucru ce ar putea fi urmat de o eventuală plecare a mijlocașului lateral.
Dănuț Lupu nu dorește ca Ianis Hagi să facă parte din lotul echipei naționale, în vederea disputării „dublelor” cu Israel și Kosovo din preliminariile pentru EURO 2024.
„Eu nu cred că la ora actuală putem să spunem că echipa națională stă în Ianis Hagi. Sau că stă în X, Y, Z. Oricum el nu a jucat în ultimul timp. E un jucător care poate să ajute echipa națională doar dacă joacă la echipa de club. Nu cred că putem să spunem că fără Ianis Hagi nu poate să joace echipa națională”, a declarat Lupu.
„Eu nu cred că va juca”
Lupu ar dori ca Gică Hagi să înțeleagă că participarea fiului său la națională este imposibilă, atât timp cât nu joacă la echipa de club.
„Toată stima pentru Hagi, ceea ce face pentru Ianis ca părinte, dar trebuie să înțeleagă și Hagi că nu poți să fii convocat la națională cât nu joci la echipa de club. Eu nu cred că va juca dacă nu va fi titular la Rangers.
Ianis a făcut și declarația pe care a făcut-o împotriva antrenorului. Echipa națională poate să îl ajute convocându-l. Nicidecum să joace titular. Ar strica toată atmosfera de la națională”, a declarat Dănuț Lupu, conform iamsport.ro.
Pe de altă parte, Lupu l-a sfătuit pe fiul „Regelui” să părăsească echipa din Scoția, deoarece Rangers este vizibil neîncântată de serviciile sale.
„Eu i-aș da un sfat. Unde nu am fost dorit, am plecat. Normal ar fi să plece. Nu știu de ce își dorește să rămână, de ce stă. Iar dacă tot stă, de ce a făcut declarația pe care a făcut-o. Până să se accidenteze, era un jucător cheie, a avut neșansa să se accidenteze”, a mai spus Dănuț Lupu.