Pleacă Gică Hagi de la Farul? Oferta uriașă pentru antrenor. Sunt dezvăluirile momentului.
Gică Hagi ar putea să renunțe la „marinari” în schimbul unei colaborări în Arabia Saudită. A avut deja discuții despre o eventuală plecare din țară.
Pleacă Gică Hagi de la Farul?
Florin Manea a dezvăluit faptul că un club din Arabia Saudită este pe urmele lui Gică Hagi. Deocamdată însă, nu a vrut să dezvăluie răspunsul antrenorului de la Farul Constanța.
„Am fost la mare, m-am întâlnit cu Gică pentru că m-a întrebat de el cineva dintr-o țară cu bani mulți. M-a întrebat cineva: «Crezi că Hagi ar accepta»?, Băi, nu știu, o să îl întreb,
Am avut o discuție și m-am lămurit. Eu l-am întrebat… m-a surprins răspunsul, dar nu pot să vă zic.
Să dea Dumnezeu să pot să fac bani de pe urma lui Hagi. Pentru mine e un bun național. Unde te duci, deschizi porți. N-ai cum să nu respecți un om așa cunoscut. A fost o întrebare, la fotbalul până nu vezi scris se schimbă o grămadă de lucruri”, a declarat Florin Manea, conform gsp.ro
Florin Manea a vorbit despre oportunitatea lui Gică Hagi de a încasa sume uriașe de la saudiți.
„S-au dus Steven Gerrard acolo, Mancini va lua 40 de milioane de euro pe an. Cred că și Gerrard tot cam așa. Gândește-te că e fără taxe, e net!”, a mai adăugat Florin Manea.
„Orice înfrângere ne va costa”
Farul a pierdut în ultima etapă, 1-3 cu Rapid, iar Hagi și-a avertizat jucătorii.
„Defensiv am făcut prea multe greșeli. Am dat spații, nu am alergat, ofensiv foarte slab în prima repriză, o construcție care se vedea lent și previzibil. Atunci când nu surprinzi adversarul nu poți marca. Și noi am avut șansa noastră.
În apărare trebuie să te aperi cu toată echipa, în atac trebuie să ataci cu toți jucătorii. Când pierzi 3 meciuri la rând își pui un semn de întrebare. Eu le-am atras atenția, dar se pare că e prea mult pentru noi să jucăm bine și în campionat și în Europa. (n.r. despre Andrei Borza) Un jucător când pleacă trebuie să fie profesionist, nu a uitat de unde a plecat, noi l-am crescut, e un jucător foarte tânăr și puternic.
Trebuie să strângem grupul, să ne conectăm și în campionat așa cum o facem în Europa. Cred că în campionat suntem puțin superficiali. Cu HJK Helsinki jucăm acasă, trebuie să jucăm bine, o să fie greu dar trebuie să ne revenim în aceste 3 zile. Contează și aceste puncte irosite, trebuie să ne gândim la rezultate, orice înfrângere ne va costa. Nu e un lucru bun, dar se pare că Europa e prea mult pentru noi” a spus Gică Hagi.