Vasile Miriuţă a fost prezentat oficial la Chindia Târgovişte

Conducerea clubului de fotbal Chindia Târgovişte a anunţat, vineri, într-o conferinţă de presă, că noul antrenor principal al echipei este Vasile Miriuţă.

„Am oficializat deja despărţirea de Dragoş Militaru pe cale amiabilă, iar din acest moment noul antrenor principal este Vasile Miriuţă. Din punctul meu de vedere, am încercat de când am venit să facem lucrurile aşa cum ne-am propus. În mare parte am reuşit, au fost şi unele probleme pe care le reglăm din mers”, a precizat preşedintele Chidiei Târgovişte, Andrei Cordoş.

Miriuţă spune că în mare parte parte cunoaşte lotul de jucători.

„Cunosc cât de cât lotul, sunt jucători care au jucat anul trecut şi în prima divizie, pe unii dintre ei îi cunosc, pe Marc şi pe Moldoveanu i-am antrenat acum câţiva ani când erau şi ei mai tineri şi eu mai tânăr. Aşa, în mare parte parte, cunosc lotul”, a declarat noul antrenor al Chindiei Târgovişte, Vasile Miriuţă, potrivit agerpres.ro.

Despre condiţiile de la stadionul recent renovat de la Târgovişte, Miriuţă a precizat că sunt foarte bune.

„Condiţiile sunt foarte bune, chiar sunt condiţii de primă divizie, din ce văd aici, stadionul nou, terenul senzaţional şi în primul rând am văzut că şi public a fost numeros, la primul meci, cu Steaua, au fost 8.000. Asta înseamnă că lumea este lângă echipă şi sunt sigur că ne va susţine în continuare, pentru că avem nevoie de ei”, a mai spus Vasile Miriuţă.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed