Bubuie nervii la Dinamo! Ultimatum din partea antrenorului. Mesaj clar al lui Gică Mihali

Dinamo trăieşte periculos. A retrogradat ruşinos pentru prima dată în istorie din Liga I, iar acum incertitudinea este mare. Echipa şi-a reluat pregătirea cu antrenorul de la U19, Gică Mihali, dar problemele sunt uriaşe.

Dinamo nu ştie pe ce stadion va juca în liga a doua, nu ştie câţi bani are, iar antrenorul Gică Mihali a dat ultimatum. Vrea un răspuns clar din partea lui RĂzvan Zăvăleanu. Nu mai este dispus să antreneze o echipă cu probleme uriaşe.

Dinamo a bifat primul transfer al verii, este vorba despre Bogdan Gavrilă, și se laudă că are banii necesari pentru a lua startul în Liga 2, dar situația de la club este una incertă. Echipa nu are președinte, nu are un antrenor în acte, iar la Săftica sunt probleme tot mai mari.

Chiar dacă Răzvan Zăvăleanu susţine că problemele financiare se vor rezolva tot mai multe voci din lumea fotbalului susţin că Dinamo va intra în faliment din cauza lipsei banilor şi a datoriilor uriaşe pe care le are.

„Starea asta de incertitudine nu face bine nimănui. Trebuie să îmi clarific şi eu situaţia. Trebuie să ştiu dacă rămân sau plec în altă parte. Urmează să am o discuţie cu domnul Zăvăleanu şi să clarificăm.

Nu îmi doresc să fiu în situaţia în care voi fi antrenor pentru 3 etape şi apoi vine altcineva. Eu am fost adus de la U19. Trebuie să discutăm nişte detalii despre contract, să punem la punct lucrurile. Nu pot sta nici eu la nesfârşit în incertitudinea asta.

Domnul Zăvăleanu e printre puținii din club care se zbate şi va trebui să am o discuție cu el să vedem ce se dorește la echipă”, a spus Gică Mihali, conform fanatik.ro.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed