Bogdan Lobonț a dezvăluit totul. Chiar fostul mare portar a spus de ce a decis să accepte propunerea lui Dan Șucu. Astfel, cel poreclit Pisica se întoarce în Giuleşti, acolo unde a devenit cunoscut ca jucător.
Bogdan Lobonț, 45 de ani, a luat titlul cu Rapid ca jucător, în 1999. Apoi, a trecut pe la echipe cu nume importante ca Ajax, Fiorentina sau AS Roma.
Bogdan Lobonț a dezvăluit totul
Bogdan Lobonț a semnat cu Rapid ca antrenor cu portarii și a vorbit despre întoarcerea în Giulești.
„Ce m-a determinat să vin la Rapid? În primul rând, farmecul Giuleștiului a cântărit foarte mult în decizia pe care am luat-o și, bineînțeles, proiectul extraordinar de interesant care prinde contur aici în Giulești.
Primul antrenament a fost mai mult o introducere a ceea ce se vrea în continuare. Totul depinde doar de portarii Rapidului, câtă răbdare au la dispoziție, ceea ce vor să facă la rândul lor, fiindcă sunt două persoane minunate, dar sunt și doi portari cu calități încă neșlefuite.
Nu vreau să iau din meritele antrenorilor pe care i-au avut înainte. Să fiu antrenor cu portarii nu e o provocare, fiindcă e tot fotbal. Portarul nu face parte din alt film sau alt sport. Într-adevăr, are alte competențe.
În perioada următoare vom evalua și ce se întâmplă la Centrul de copii și juniori, ca să punem bazele unei linii de lucru comune, fiindcă este același club”, a explicat Bogdan Lobonț pentru canalul de youtube FC Rapid 1923.
Lobonț a vorbit si despre dificultatea de a ajunge în top și de faptul că Rapid a ajuns într-o perioadă scurtă din Liga 4 în Superliga.
„E dificil, îți trebuie o voință extraordinară, perseverență, răbdare. Ca să ajungi în top, să faci ceva important, e nevoie de timp. Mă leg de Rapid în general. Dacă ne gândim că acum 4-5 ani, Rapid e în Liga 4, dar într-o perioadă scurtă a reajuns sus. Sunt persoane competente la club, care își pun la dispoziție toate talentele pentru a ajuta clubul” a mai spus acesta.