FCU Craiova a învins-o pe FC Voluntari, scor 3-1, în primul meci al etapei cu numărul 5 din Superligă.
Marin Dună, antrenorul din acte al ilfovenilor, spune că jucătorii vor fi băgați în ședință.
„În primele 20 de minute s-a scris istoria meciului, am primit foarte ușor 3 goluri. Trebuie să analizăm foarte bine ce s-a întâmplat. În partea secundă am jucat, am avut posesia, am și marcat. Vom analiza atent, urmează jocul cu Dinamo. Nu vrem să se mai repete aceste greșeli.
Eu zic că băieții au forțat, au avut atitudine. Dar Craiova e o echipă bună, e greu din punct de vedere mental. Am revenit în meciurile anterioare contra lor, dar istoria nu se poate repeta la infinit.
Tot acești băieți câștigaseră meciul cu Rapid. Noi avem încredere în toată lumea. Sunt paradoxurile fotbalului, ne așteptam să marcăm și azi mai mult. Dar nu ne-am mai creat la fel de multe ocazii”, a spus antrenorul după meci, la Digi Sport.