Dumitru Dragomir dă lovitura în România! Afacerea de zeci de milioane de euro a fostului şef LPF.
Dumitru Dragomir a pus bazele unui nou proiect în valoare de aproximativ 200 de milioane de euro.
Dumitru Dragomir dă lovitura în România
Dumitru Dragomir va folosi cele opt hectare de teren pe care le deține în zona complexului Ana Aslan, pentru construi 2000 de apartamente. Fostul șef al Ligii Profesioniste de Fotbal s-a asociat cu un multimiliardar din Africa de Sud.
„Am opt hectare în zona complexului Ana Aslan. Fac 2000 de apartamente împreună cu un miliardar sud-african. E un proiect de vreo 200 de milioane de euro.
Eu vin cu pământul și el cu investiția. Dar eu nu vin cu orice fel de pământ. Vin cu o suprafață care dispune de apă termală de 80 de grade. Am cumpărat un pământ extraordinar. Sunt aproape nouă hectare, într-o singură parcelă.
Pot face un centru SPA pe două hectare de apă termală cu un hotel în mijloc”, a spus Dragomir, conform Fanatik.
CSA Steaua poate să concureze cu FCSB
Dumitru Dragomir e de părere că societatea privată Romtehnica, care vinde arme către MApN, ar putea susține financiar echipa de fotbal a Clubului Sportiv al Armatei fără nicio dificultate.
„Nu că nu există soluție, nu vor. Ei pot, o societate de armament, care au bani destui, Romtehnica. Toți sunt miliardari, care vând arme. Vai mama mea, ar fi la nivelul lui Chelsea. Nu Ciolacu trebuie să facă asta.
Zece CSA-uri poate să țină Romtehnica. Ca și cum vorbim de Ciolacu de 200 de milioane pe care să îi bage în sportul copiilor și juniorilor. Nu avem oameni de acțiune. Ține minte, conducători nu avem”, a spus Dumitru Dragomir, potrivit sursei citate.
cel mai mare hot !!