Scapă Dinamo de faliment?! Planul imposibil al câinilor. Doar aşa nu vor dispărea

Scapă Dinamo de faliment?! S-a aflat care este planul imposibil al câinilor. Doar aşa nu vor dispărea din fotbal după retrogradarea în liga a doua.

Dinamo a retrogradat pentru prima dată în istorie din Liga I, iar falimentul bate la uşă. Acum, cei din Ştefan cel Mare speră să găsească o modalitate prin care să scape de o parte din datorii. Fac apel la Tribunal ca să le accepte să șteargă jumătate din datoria de 8 milioane de euro.

„Datoriile pot fi reduse acum, în urma modificării planului de reorganizare, până la 4 milioane de euro, din care 2,4 milioane reprezintă datoria către DDB. Fără această datorie, rămân 1,6 milioane de euro, care pot fi plătiți în termen de 3 ani”, susțin responsabilii SC Dinamo 1948, conform gsp.ro.

Şi Răzvan Zăvăleanu, administratorul judiciar al celor de la Dinamo spune că speranţa ar fi o colaborare cu Ministerul de Interne. „Cred că în interiorul clubului CS Dinamo există o opoziţie puternică la proiectul nostru de a colabora. Eu am simţit că suporterii şi-ar dori foarte tare această colaborare. Ar fi bine ca întregul palmares să fie reunit sub egida Clubului Sportiv Dinamo”, a spus Răzvan Zăvăleanu.

În aprilie 2022, datoria clubului era de 7 milioane de euro. Între timp, restanțele s-au mărit. Potrivit informațiilor interne, pe care șefii DDB le-au prezentat fanilor, Dinamo are o datorie de 2,5 milioane de euro către DDB. Următorul creditor important e ANAF, care are de recuperat mai mult de un milion de euro. Planul de redresare al clubului a fost dat peste cap, după ce echipa a retrogradat.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed