Naţionala de rugby a României a fost învinsă de formaţia Statelor Unite cu scorul de 31-17 (19-0), sâmbătă seara, într-un meci test desfăşurat pe Stadionul Naţional de Rugby ”Arcul de Triumf” din Bucureşti.
Oaspeţii au condus la un moment dat cu 31-0, ”stejarii” reuşind să revină pe final şi să înscrie trei eseuri.
Americanii au câştigat cu această ocazie şi Cupa Pershing, trofeu care se pune în joc în meciurile dintre cele două echipe.
România va mai disputa două partide test, cu Georgia (la Tbilisi) şi Italia (la San Benedetto del Tronto), înaintea Cupei Mondiale din Franţa. Competiţia va debuta pe 8 septembrie. În urma acestor partide va fi stabilit lotul final de 33 de jucători care vor reprezenta România la competiţia din Hexagon, potrivit agerpres.ro.
Cupa Mondială de rugby se va desfăşura între 8 septembrie şi 28 octombrie. ”Stejarii” vor evolua în Grupa B şi vor disputa primul meci pe 9 septembrie cu Irlanda, la Bordeaux. Apoi vor întâlni campioana mondială Africa de Sud, pe 17 septembrie (Bordeaux). Pe 30 septembrie va avea loc meciul cu Scoţia (Lille), iar pe 8 octombrie e programată partida cu Tonga (Lille)